Si suspina in cerdacul mamei sale ,
Cu ochii spre cer , cu inima'n pamant ,
Caci a murit o parte din inima care ..
N-a incetat sa'si iubeasca copii nicicand .
Si lacrimi ii curg usor pe fata brazdata ,
Nestiind ce poate sa mai faca..
Caci ii e frica de copii ce i-a crescut odata.
Si plange , plange in departare ca blestemul sa treaca
In fiecare colt al mintii sale , plin de agonie ,
Isi repeta neincetat cu ce a putut sa greseasca
Nestiind niciodata ce lucru sau ce prostie ,
A putut sa savarseasca.
Inima ii e calcata in picioare .
Zambetul mereu sters .
Bunico , tu care ai avut sufletul mare ,
Acum esti ca al nucii putred miez .